Despre companie :
Grupul de companii ADD Grup a apărut în 1992. Acum 23 de ani, Alexei Lazarev de la Chișinău, un tînăr profesionist în domeniul Științe fizice și matematice, i-a unit în jurul său pe niște entuziaști de la Academia de Științe, și de la uzinele "Signal", "Sciotmaș" și "Volna".
În 1998 compania a început să se implice în sisteme automatizate de măsurare a energiei electrice de uz comercial.
Compania și-a perfecționat tehnologiile, și-a mărit capacitățile și, în timp, și-a stabilit propria producție de sisteme "inteligente" de măsurare a datelor, care a devenit domeniul său principal de activitate.
Astăzi contoarele și tehnologiile sunt exportate în zeci de țări din CSI, UE, America Latină, Asia și chiar din Oceania.
Grupul ADD, în mod convențional, este subdivizat în două companii: ADD Technology și ADD Production.
Proiectele realizate in cadrul companie cu ajutorul PRISMA-PRIM :
1.Consultanta ISO 14001
Compania Prisma – Prim a implementat cu succes in cadrul companiei un sistem de management mediu in conformitate cu standardele internationale ISO 14001, care a fost certificat la nivel international de catre organizmul de certificare TUV. In prezent sistemul este mentinut si imbunatatit si dezvoltat.
2. Consultanta ISO 27001
Compania Prisma – Prim la momentul actual implementeaza un sistem de management de securitate informationala in conformitate cu cerintele standardului international ISO 27001.
3. Instruirea personalului in domeniul managementului
Personalul din cadrul companie participa active la cursurile organizate de catre Prisma-Prim in domeniul managementului.
Persoana de contact:
Director calitate : Elena Ziborova, telefon de contact : 069002892.
http://addgrup.com/
Despre companie :
Compania farmaceutica Becor, infiintata in anul 1994, astazi este astazi unul din liderii recunoscuti pe piata de desfacere a produselor farmaceutice si parafarmaceutice din Republica Moldova.
Depozitul farmaceutic Becor este distribuitor oficial al 110 producatori externi si autohtoni (Roche Diagnostics, Berlin Chemie, KRKA.d.d. Novo mesto, Nobel, Grindeks, Ontex NV, Worwag Pharma GMBH, Labormed Pharma, Tuttnauer, Greiner Bio-One GMBH, Ranbaxy, Bionorica AG, Farmaprim, Farmaco,Flumedfarm, Elmiplant, Isispharma, Avita, Plantavorel, Lekpharm etc).
Becor livreaza zilnic comenzile catre clentii sai pe intreg teritoriul tarii.
Sediul companiei este amplasat in capitala Moldovei, orasul Chisinau, pe o suprafata totala de 2700 m2, si dispune de un sediu modern cu 900 m2 spatii administrative si 1800 m2 spatii depozitare.
Incepind cu luna decembrie 2010 Becor este certificat ca companie ce mentine un SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITATIIin conformitate cu cerintele ISO 9001
Proiectele realizate in cadrul companie cu ajutorul PRISMA-PRIM :
1.Consultanta
Compania Prisma – Prim cu suportul financiar al Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare Competitivităţii a implementat cu succes in cadrul companiei un sistem de management calitate in conformitate cu standardele internationale ISO 9001, care a fost certificat la nivel international de catre organizmul de certificare GCSM. In prezent sistemul este mentinut si imbunatatit.
2. Instruirea personalului in domeniul managementului
Compania Prisma – Prim a efectuat o serie de cursuri de instruire pe diferite teme in domeniul managementului cu emiterea certificatelor corespunzatoare. Cursurile au fost organizate si realizate, personalul testat in conformitate cu standardul ISO 10015
Persoana de contact:
Director: Iurie Bezer, telefon de contact :+ 372 22 406299.
www.becor.md
Despre companie :
“Cuptorul Fermecat ” a început activitatea în anul 1998, iar direcţia principală de dezvoltare este producerea produselor de panificaţie.
Din timpul activitaţii desfăşurate compania a devenit lider înte furnizorii de materie primă şi ingrediente pentru producerea produselor de panificaţie şi cofetărie în Republica Moldova.
Compania “Cuptorul Fermecat” este reprezentat oficial al companiilor europene şi asiatice: Lesaffre (Franceza), Unigra (Italia), Zeelandia (Olandaa), AВК (Ucraina), Agrana Frut (Ucraina), Cargill (Malayziya), Combinatul de uleiuri din Voronej şi altete.
În sortimentul nostru Dumnevoastă veţi găsi toate produsele necesare pentru cofetărie şi brutărie: de la variante econome pînă la premium clasă. Suntem mereu în căutarea noilor produse care ar satisface cele mai rafinate cerinţe ale cumpărătorilor.
Avînd la îndemînă propriile automobile compania are posibilitatea de a aproviziona cumpărătorii cu produsele necesare. Automobilele dotate cu instalaţii de refrigerare permit menţinerea temperaturii optime în timpul transportării, iar spaţiile de depozitare permit păstrarea produselor în condiţiile necesare.
SRL “Cuptorul Fermecat” propune clienţilor săi nu doar produse de panificaţie şi cofetărie dar şi: drojdii, amelioratori, frişcă vegetală ciocolată naturală etc.,consultaţii, suport tehnologic, implimentarea noilor tehnologii şi recete.
Proiectele realizate in cadrul companie cu ajutorul PRISMA-PRIM :
1.Consultanta
Compania Prisma – Prim cu suportul financiar al Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare Competitivităţii a implementat cu succes in cadrul companiei un sistem de management siguranta alimentului in conformitate cu standardele internationale ISO 22000, care a fost certificat la nivel international de catre organizmul de certificare GCSM. In prezent sistemul este mentinut si imbunatatit.
Persoana de contact:
Manager Calitate : Victor Cecati , telefon de contact : 079905727.
www.cuptorul.md
Despre companie :
Intreprinderea Mixta “Elektromanufacturing” SRL sa inceput activitatea de producere in luna ianuarie 2013 in baza contractului de colaborare in domeniu electronic cu corporatia Sumida Romania cu un numar de personal de 20 persoane, la ziua de astazi are angajati cca 250 persoane.
Momentan compania “Elektromanufacturing” este in dezvoltare continua astfel pentru anul 2015 se planifica o extindere semnificativa prin marire de spatiu si angajare de noi persoane, respectiv implementare de noi procese tehnologice.
Domeniul de activitate al companie este Producerea si livrarea componentelor electronice inductive, module si ansamble electronice.
Proiectele realizate in cadrul companie cu ajutorul PRISMA-PRIM :
1.Consultanta ISO 9001
Compania Prisma – Prim a implementat cu succes in cadrul companiei un sistem de management calitate in conformitate cu standardul international ISO 9001, care a fost certificat la nivel international de catre organizmul de certificare GCSM. In prezent sistemul este mentinut si imbunatatit si dezvoltat.
2.Consultanta ISO 16949
Compania Prisma – Prim a inceput lucrarile pentru implementarea unui sistem de management calitate in conformitate cu standardul international ISO 16949, care se planifica de a fi certificat pina in luna decembrie a.2015
Persoana de contact:
Administrator companie: Oleg Burlacu, telefon de contact : 060465556.